„Îmi doresc o Românie educată emoțional.” – Anca Amariei
Anca Amariei, antreprenor și co-fondator EKA – Centrul stării de bine, a lăsat în urmă 15 ani de experiență în PR și comunicare corporativă pentru a construi un spațiu dedicat sănătății mintale și echilibrului emoțional. Povestea ei este despre curaj, reziliență și misiunea de a inspira oamenii să trăiască mai conștient. Așa cum spune chiar ea, visul este să construiască o Românie educată emoțional.
De la PR corporatist, la antreprenoriat în wellbeing.
MENtalks Talks: Hello, Anca. Mă bucur să îți descoperim povestea. Care este domeniul în care activezi și ce te-a inspirat să intri în el?
Anca Amariei: Misiunea mea este să inspir oamenii să trăiască mai conștient, oferindu-le access la experiențe terapeutice. Așa că, de 3 ani, sunt antreprenor în acest domeniu.
După 15 ani de PR & comunicare corporativă, am co-fondat alături de soțul meu, Matei Stănculescu, Centrul EKA, primul loc care îmbină serviciile de mental health, wellbeing și dezvoltare personală, toate disponibile sub același acoperiș, într-un spațiu fizic din București.
Ce m-a inspirat? Cred că îi datorez saltul de la corporatistă la antreprenor fiului meu, fără de care nu aș fi putut să îmi iau pauza de care aveam nevoie pentru a face zoom out din jobul meu corporate.
În mine mocnea de ani buni o dorință să mă dedic stării de bine, după niște episoade în care eu însămi am avut nevoie să apelez la ajutor de specialitate și să încep să îmi ascult corpul cu mai mare atenție. Ani buni am făcut asta în paralel cu jobul meu corporate, predând clase de yoga sau creând programe de corporate wellbeing pentru angajații din companii. Apoi a venit vremea să fiu „all in” pe această cale și să cunosc ce înseamnă cu-adevărat „skin in the game” ca antreprenor.
MENtalks: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în carieră?
Anca Amariei: Cea mai mare provocare a fost în sine saltul de la statutul de angajat, la cel de antreprenor și angajator. M-am confruntat cu multă instabilitate emoțională, în principiu generată de lipsa de predictibilitate și de provocările financiare cu care vine la pachet efortul de a pune pe picioare un business.
Apoi, aventura business-ului s-a suprapus peste o perioadă dificilă în plan personal, când copilul meu a început creșa și, deci, îmbolnăvirile frecvente, acomodarea, nopțile nedormite etc. Asta în timp ce puneam pe picioare Eka și jonglam cu multe mingi de foc. Lucrurile nu s-au schimbat semnificativ acum, cred doar că am devenit eu mai „călită” și experiența își spune mai ușor cuvântul.
Inspirația a venit din experiențe personale și din dorința de a asculta mai atent semnalele corpului. Îi datorez mult fiului meu, pentru că mi-a oferit acea pauză necesară să fac un zoom out și să aleg o nouă cale.
MENtalks: Cum ai reușit să echilibrezi viața personală cu cea profesională?
Anca Amariei: M-au ajutat foarte mult câteva instrumente: terapia, rețeaua de sprijin, somnul, mișcarea și… calendarul bine planificat, într-un mod care poate pentru un om de rând poate părea exagerat. 😊
Provocarea a fost mare și pentru că business-ul nostru este unul de familie, așadar am avut tot timpul de jonglat și cu echilibrul ca pereche, cu discuțiile mereu prezente despre optimizarea afacerii și despre supraviețuirea cuplului, dincolo de ambițiile noastre antreprenoriale.
M-au mai ajutat evadările din peisajul cotidian, pauzele uneori forțate, toți oamenii care ne-au dat din timpul lor pentru ca noi doi să ne putem odihni. Cum îmi place să glumesc, până o să reușesc să revin la vacanțele generoase de pe vremuri, încerc să am măcar o oră de vacanță pe zi și, de fapt, cred că asta este mai sănătos, pentru că ar trebui să diminueze riscul de „a da pe-afară”.
Îmi doresc o Românie educată emoțional.
MENtalks: Ce calități consideri că sunt esențiale pentru a reuși în domeniul tău?
Anca Amariei: Pentru domeniul legat de sănătatea mintală și wellbeing în general, cred că este nevoie de multă empatie și capacitatea de a înțelege subtilitățile nevoilor umane. În domeniul acestor servicii, comportamentul de consum este foarte atipic, se lucrează cu partea nevăzută a oamenilor, cu vulnerabilitățile lor, cu sensibilitățile pe care uneori nici nu le conștientizează.
Din punct de vedere business, cred că în domeniul acesta mai este nevoie și de foarte multă răbdare și reziliență, pentru că dezvoltarea afacerii este un proces de durată, care se întâmplă organic, timp în care, ca owner de business trebuie să rămâi la curent cu trendurile, să înțelegi factorii care influențează psihicul uman și să te adaptezi creând acele servicii care chiar contează. Dar și o echipă suficient de diversă de experți care adresează nevoile terapeutice ale clienților.

MENtalks: Care sunt valorile și principiile care te ghidează în job?
Anca Amariei: În primul rând, caut ca prin tot ceea ce fac să generez bucurie și să simplific viețile celor din jur. Optimismul, vitalitatea și energia sunt, de asemenea, valori care mă ghidează în viață, atât în plan personal, cât și profesional.
Ca principiu, cred că „libertate cu responsabilitate” este cel care mă reprezintă cel mai bine 😊
MENtalks: Cum îți menții motivația și creativitatea în business?
Anca Amariei: Mă inspiră poveștile de viață ale celorlalți care au avut un traseu similar cu al meu, urmăresc antreprenori cu care rezonez, în podcasturi, cărți, la evenimente.
Motivația vine de fiecare dată când îmi amintesc „de ce”-ul meu, ce mă mână pe mine în luptă, de ce am ales calea asta, cu toate renunțările care au venit la pachet.
Creativitatea vine atunci când îmi dau voie sa creez spațiu în aglomerația mentală care cred că este inerentă în vremurile în care trăim. Fac asta prin exerciții de meditație în fiecare dimineață, prin practica mea de yoga și/sau de respirație, prin călătorii care îmi oferă perspective și conexiuni noi.
Misiunea mea este să inspir oamenii să trăiască mai conștient, oferindu-le acces la experiențe terapeutice. După 15 ani în comunicare corporativă, am co-fondat împreună cu soțul meu, Centrul EKA – primul loc din București care îmbină servicii de mental health, wellbeing și dezvoltare personală sub același acoperiș.
MENtalks: Ce proiecte sau obiective ai pentru viitorul apropiat?
Anca Amariei: Vom face din EKA destinația preferată a oamenilor care își caută ghidul pentru starea de bine, în plan emoțional, fizic și relațional. Iar aici mă refer la individi, cupluri, familii, copii, adolescenți, angajați. Vrem să ducem conceptul și în alte orașe ale țării și să facem parteneriate inovatoare pe zona de sănătate abordată holistic.
De asemenea, vreau să dezvoltăm zona de tehnologie, prin elemente precum VR-ul sau AI-ul integrate în zona terapeutică, păstrând în același timp acest mix cu un spațiu în care oamenii pot experimenta conexiunea umană autentică.
Nu în ultimul rând, îmi doresc să dezvolt un proiect sub deviza „România educată emoțional”, prin caravane care să ajungă în alte orașe și școli din afara Bucureștiului.
MENtalks: Cum îți petreci timpul liber și ce activități te ajută să te relaxezi?
Anca Amariei: Timpul meu liber este în general alături de copil și de familie. În afară de asta, îmi place să călătoresc, sunt un explorator curios prin definiție. Somnul este principala mea sursă de regenerare, yoga, muzica (fredonez sau ascult muzică non-stop și asta mă ajută să-mi mențin tonusul 😊). Sunt atentă să îmi conserv energia și vibrația, mă feresc de medii toxice, aglomerate, oameni care se concentrează pe negativ sau pe victimizare.
MENtalks: Ce carte ai citit recent și ți-a plăcut foarte mult?
Anca Amariei: Corpul cuantic, a lui Deepak Chopra.
MENtalks: Cum îți menții echilibrul mintal și emoțional în perioadele stresante?
Anca Amariei: Dorm și dau shut down 😊 Am început să fac asta prin pauze de jumătate de zi pe care mi le iau chiar în timpul săptămânii, dacă tot am avantajul flexibilității ca antreprenor. Uneori, sparg rutina făcând lucruri atipice în miezul zilei (Eg – sport, plimbări), în linie cu ambiția de a avea „o oră de vacanță pe zi”. De asemenea, îmi mențin așteptările setate realist, respectiv am mindset-ul că întotdeauna va fi ceva stresant la orizont, un puzzle de rezolvat sau o situație de gestionat. Nu mă compar cu alții și încerc să îmi mențin focusul pe ceea ce pot eu să influențez, independent de condițiile externe.

MENtalks: Ce înseamnă pentru tine succesul în viața personală?
Anca Amariei: Pentru mine, succesul înseamnă echilibru. Înseamnă să am timp, disponibilitate (fizică, emoțională) și energie pentru lucrurile care îmi plac și pentru oamenii pe care îi iubesc. Înseamnă să strălucesc și să generez prosperitate pentru cei din jur și pentru mine.
MENtalks: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat dintr-un eșec personal?
Anca Amariei: Învăț în fiecare zi câte ceva, din călătoria de părinte și cea de antreprenor. Până acum, am rămas cu ideea că eșecul NU echivalează cu faptul că EU sunt un eșec și că, de fapt, cheia este în replierea rapidă.
MENtalks: Ce sfaturi ai pentru a menține relații sănătoase și armonioase cu cei dragi?
Anca Amariei: Pentru mine, dar și pentru business-ul Eka, această componentă de sănătate relațională/socială este esențială. Cred că avem sens prin relațiile cu ceilalți. E nevoie să avem mereu în vedere triunghiul acesta. Așadar, alocați timp să fiți prezenți în viețile celorlalți – fie că sunt oamenii dragi, apropiați, colegi sau doar cunoștințe. Faceți asta în mod sănătos, respectând granițele voastre și pe ale lor. Pentru relații sănătoase și armonioase, cred că e nevoie de lucruri simple, cum ar fi prezența, ascultarea activă, curiozitatea și generozitatea, care poate îmbrăca multe forme.
MENtalks: Cum îți place să sărbătorești realizările personale?
Anca Amariei: Sărbătoresc realizările personale prin experiențe care țin de starea de bine – o masă relaxantă, o ieșire sau o călătorie, un act de răsfăț sau de îngrijire personală.
#WOMENtalks este un proiect sustinut de catre Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria:



Post a comment