Men Talks

MenTalks

Interviu cu Daniel Anghelache – Antrenor de fitness

 

Interviu cu Daniel Anghelache, specialist în fitness, aerobic și chiropractică: „Succesul este suma unor mici eforturi, repetate zi de zi.

 

Downtown Fitness este sala la care merg de mulți ani și acolo l-am întâlnit pe Daniel, antrenor de fitness și, totodată, instructor de aerobic. Mă surprindeam uneori că privesc fascinată la clasele lui de Zumba pentru ca mai apoi să-l observ în sală lucrând cu clienții. Mi-au atras atenția răbdarea și dedicarea cu care aborda fiecare caz în parte iar discuțiile cu el m-au făcut să realizez cât este de important să ai un antrenor personal care să îți arate ce și cum să lucrezi corect pentru a ajunge la rezultatele dorite. Pentru că da, exercițiile nu se fac oricum.

 

Te invit să faci cunoștință cu Daniel în interviul de mai jos și să-i afli povestea de viață, certificările obținute pe parcursul carierei, care sunt avantajele unui antrenor personal, ce se poate întâmpla atunci când faci un antrenament de capul tău precum și ce îl motivează să continue.

 

1. Care este povestea ta de dinainte de a concura și de a deveni antrenor de fitness?

 

Am început să lucrez devreme, în jurul vârstei de 16 ani, în special în vacanțele de vară. Apoi, în anul 2
de facultate (Finanțe-Bănci), am început să lucrez ca livrator la Pizza Hut Delivery. În paralel, făceam
cursuri de street dance și îmi doream să fiu animator în cluburi.

 

2. Ce te-a determinat / motivat să faci schimbarea? Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fitness?

 

După facultate am reușit să îmi împlinesc visul și am început să lucrez ca animator. Am profesat cam 5
ani, apoi am decis să urmez cursurile de instructor fitness. Făceam sală deja de aproape 10 ani, aveam
rezultate și am vrut să îi ajut și pe alții să își atingă obiectivele. Dansatul noaptea mă obosea destul de
tare așa că am făcut tranziția spre sala de fitness ca antrenor.

 

3. Cum arată o zi din viața ta acum?

 

Lucrez în sală de luni până vineri. Am o pauză în jurul prânzului, pe care o petrec cu fiul meu în parc.
Weekend-ul este dedicat familiei. Nu am timp de prea multe…Vreau să aloc timp și să fac parte din viața
fiului meu cât mai mult.

 

4. Cum reușești să îmbini meseria de antrenor cu rolul de soț și tătic?

 

Nu este ușor, am foarte mulți clienți. Când nu sunt la sală, sunt acasă petrecând timp cu familia.

 

 

5. A existat vreun moment dificil în viața ta care te-a determinat să faci o schimbare majoră? Dacă da,
care a fost acela și cum ai abordat situația?

 

A fost o perioadă în care munceam foarte mult. În unele zile eram 12 ore în sală, plus weekend-urile. Am
avut un colaps, eram obosit mereu. Îmi era greu să refuz clienții, așa că îi luam pe toți. Am învățat să îmi
pun limite, să îmi stabilesc un număr maxim de clienți/ore și să refuz orice venea în plus. Astfel, am
reușit să îmi găsesc echilibrul între muncă, familie și eu :).

 

6. Ce îți place cel mai mult la meseria pe care o ai?

 

Îmi place că pot să influențez pozitiv oamenii, să îi ajut să facă alegeri mai sănătoase și să trăiască o viață
lipsită de dureri.

 

 

7. Cum l-ai caracteriza pe Daniel de acum 7 ani?

 

O persoană motivată, care știe ce își dorește, este dispusă și are răbdare să parcurgă drumul necesar
realizării obiectivului.

8. De unde acest drive de a susține oamenii în călătoria lor de fitness?

 

Îmi place să ajut. Am avut și eu momentele mele grele în care am avut nevoie de susținere. Faptul că nu
am primit așa cum aveam nevoie m-a făcut să mă îndrept spre oameni și să fiu acolo, să îi susțin în
procesul lor, fără judecată, fără să îi pressez, fără să îi oblig, fără să îi fac să se simtă vinovați. Fiecare om
are drumul lui și procesul lui.

 

9. Cum vezi industria fitness-ului în următorii ani?

 

Cred că vom asista la o creștere exponențială. Din păcate, creșterea numărului de antrenori nu este
neapărat benefică. Se obțin prea ușor diplomele acum iar acest lucru nu ar trebui să se întâmple
deoarece oamenii vin și își pun sănătatea și încrederea în mâinile noastre.

 

10. Care este specializarea ta ca antrenor de fitness?

 

Am multe specializări. Am început cu un curs de Instructor Fitness și Personal Trainer făcut în București,
apoi Instructor Aerobic Fitness. Practicând, mi-am dat seama că nu este suficient, așa că am început
specializările în SUA la Național Academy of Sports Medicine (NASM) – una dintre cele mai bune școli din
lume. Am obținut diploma de Certified Personal Trainer Level 3 și Weight Loss Specialist. Și acum recent
Myofascial Expert, Trigger Points Specialist și Structural Osteopathy & Soft Chiropractic.

 

11. Care crezi că este rolul unui antrenor personal?

 

În primul rând trebuie să știe foarte bine anatomie și biomecanică astfel încât să nu provoace accidentări
clienților. Apoi, trebuie să susțină drumul către atingerea obiectivului în modul cel mai benefic și potrivit
pentru client. Fiecare om are nevoi diferite iar un antrenor trebuie să își dea seama și să acționeze în
această privință.

 

12. Ce ar fi bine să știm înainte să ne apucăm de sport/sală?

 

Că este un drum care durează toată viață. Fără sport nu ai cum să fii sănătos iar în zilele noastre,
sănătatea a devenit un privilegiu.

 

13. Cât de importantă este nutriția în menținerea unui corp sănătos și armonios? Sunt obiceiuri la care
trebuie să renunțăm înainte de a ne apuca de sport?

 

Nutriția este extrem de importantă. Gândiți-vă la construcția unei case…Nutriția este fundația, este
baza. Fără o baza bună, fără o fundație, nu poți construi nimic trainic.

 

Referitor la obiceiuri, recomand o alimentație cât mai naturală, cât mai puțin procesată. De asemenea,
recomand renunțarea la mâncatul asta încontinuu. Este extrem de dăunător. Mai stai puțin mai iei un
covrig, mai trece jumătate de ora mai iei un snacks, apoi bei o cafea cu lapte. Stimularea aceasta a
digestiei și a insulinei a devenit principala cauză a dereglărilor metabolice din prezent.

 

14. Cum te menții motivat? Și cum ii menții motivați pe clienții tăi?

 

Sportul face parte din viața mea. Pentru mine viața nu mai are sens fără mișcare, fără antrenament. Este
un stil de viață. Un obicei sănătos. Același lucru încerc să-l insuflu și oamenilor cu care lucrez. Sportul
este o necesitate, este ceva natural și normal pe care ar trebui să îl facă toată lumea.

 

 

15. Abordezi și cazuri mai grele? Dă-ne unul/două exemple

 

În ultimii ani, majoritatea clienților noi au venit cu diverse probleme printre care dureri de spate, dureri
cervicale, dureri de genunchi s.a. Din dorința de a ajuta m-am specializat și pe partea de recuperare –
Trigger Points Specialist, Myofascial Expert și Structural Osteopathy & Soft Chiropractic. Un exemplu: am o clientă acum cu care lucrez, a avut accident de mașină și a rămas cu…7 hernii cervicale (toate discurile cervicale sunt herniate) și 5 lombare. Deci da, iau și cazuri grele :).

 

 

 

16. Citatul preferat

 

“The most selfish thing you can do in this world is to help someone else” – Denzel Washington

 

17. Spune-mi un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de Personal Trainer

 

Dacă vrei succes, trebuie să nu uiți să fii uman. Să nu uiți de ce esti, de fapt, acolo. Să nu uiți că rolul tău
principal este de suport. Mulți uită asta și își mută atenția doar pe bifat ședințe.

18. Prea mult sport poate face rău?

 

Cred că orice lucru în exces poate face rău. O viață sănătoasă ar trebui să aibă la bază echilibrul. Și aici
vorbim despre nutriție, sport, hidratare, odihnă, management-ul stresului s.a.m.d.

19. Care sunt cele mai comune greșeli pe care le fac oamenii atunci când vine vorba de antrenamentele
cu greutăți?

 

Încălzire insuficientă și non specifică. Antrenament non specific, lipsa unui plan pus la punct și țintit,
lipsa stretching-ului specific.

 

20. Cât de important este să executăm corect exercițiile? Și ce facem atunci când pășim pentru prima
dată într-o sala de fitness și nu știm cum/ce să lucrăm?

 

Când te antrenezi cu greutăți este esențial să lucrezi corect. Aici se face diferența dintre un sportiv
longeviv care se antrenează toată viața și unul care se accidentează în primul an.

 

Foarte greu…Este important să lucrezi cu un antrenor la început. Unul bun, care știe ce face. Nu te uita
câte transformări are la activ. Fă o ședință și observă. Îl simți dacă știe. Simți când execuți ceea ce te
pune să execuți. Corpul tău îți spune dacă se simte în regulă. În rest…Cam greu să dau sfaturi aici. Un
antrenor poate avea transformări, clienți, recomandări și totuși să nu fie ce trebuie.

 

Cred că specializările sunt importante. În special cele făcute în afară. Dacă ai un curs de 2 weekend-uri făcut la noi, șanse mari să nu știi mare lucru. Și nu…Faptul că ești campion la culturism sau altă categorie nu
înseamnă neapărat că ești antrenor bun. Eu însumi sunt campion la categoria Men Physique și spun cu mâna pe inima că nu asta mă face un antrenor bun. Ci experiența, cazurile, dorința arzătoare de a învăța
constant și de a mă specializa. Când crezi că ai învățat și știi tot, începe să îți scadă nivelul drastic. Atunci
nu mai ești deschis la învățare, la evoluție.

 

21. Ce presupune pregătirea pentru competiție?

 

Fără să fiu arogant, am avut mereu o formă fizică bună. Mă antrenez de aproximativ 17 ani, natural, fără
steroizi. Pentru mine pregătirile de concurs au însemnat mai mult șlefuire. Undeva la 5-6 kilograme
slăbire / definire și ultima săptămână înainte de concurs care este și ea foarte importantă.

 

Nutriția pusă la punct, calculată caloric și menținută cu sfințenie, antrenamente cu greutăți pentru menținerea masei musculare și antrenamente cardio pentru a arde calorii în plus. Hidratare cât mai bună, odihnă și stres management sunt alte lucruri pe care le urmăresc îndeaproape în pregătirea pentru concurs.

 

22. Unde poți fi găsit pentru cei care doresc să lucreze cu Tine?

 

Momentan activez la sala Downtown Fitness Mihai Bravu. Pot fi găsit și pe Instagram la
daniel.fitness00.

 

*Articol scris de Luiza Martin

Post a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *