BĂRBATUL NU E UN PROIECT DE OPTIMIZAT! DR. IOAN MIREA
Invitatul nostru este Ioan Mirea – medic specialist psihiatru, educator în sănătate mintală și emoțională și unul dintre profesioniștii care și-au asumat public rolul de a spune lucruri incomode, dar necesare. Cum ar fi că bărbatul nu este un proiect de optimizat. De ce? Ne spune chiar el.
ÎN CULISELE ENTERTAINMENTULUI, CU VLAD PÂRVULESCU.
În acest episod stăm de vorbă cu Vlad Pârvulescu – omul din culisele industriei de entertainment, managerul care stă în spatele unor nume uriașe precum Alina Eremia, AMI și unii dintre cei mai influenți creatori din România.
CUM ARATĂ EDUCAȚIA VIITORULUI? – INTERVIU OVIDIU ATANASIU
Ovidiu Atanasiu este un om care și-a dedicat peste 25 de ani educației și care crede că școala trebuie să țină pasul cu vremurile, nu să rămână blocată în trecut. Este psiholog, trainer, mentor, antreprenor și vizionar, cu peste 1000 de proiecte dezvoltate. A fondat Success Academy și AmSchool – prima școală din România bazată pe modelul de flipped education, unde profesorii sunt mentori, iar elevii învață să fie responsabili de propria dezvoltare. Am discutat alături de el despre cum arată educația viitorului și de ce modelul propus la școala lui poate construi adulți pregătiți pentru felul în care funcționează lumea azi.
Nomadia Bootcamps, aventura care ajută copiii defavorizați! Christian Tudorache
Nomadia Bootcamps este primul proiect de aventură caritabil din România, sub forma unui maraton pentru viitorul copiilor din medii defavorizate. În curând se va lansa cel de-al doilea sezon, Xtreme, care este plin de provocări, iar pentru a ne povesti mai multe despre cum a luat naștere proiectul și în ce fel ajută copiii defavorizați, l-am chemat alături de mine pe Cristian Tudorache.
Mirela Retegan – „Am visat cum voi crea ceva care îmi va schimba viața!”
Mirela Retegan a visat cum va crea ceva care îi va schimba viața, dar și pe cea a copiilor din România. Și a reușit! Proiectul Gașca Zurli a devenit un fenomen național care a adus bucurie și educație prin joc pentru mii de copii din țară și nu numai. Iar de zece ani Fundația Zurli schimbă viețile a zeci de mii de mame care au nevoie de ajutor.





