Chimia fericirii – cum să îți reglezi hormonii ca un alchimist

Hai să explorăm acest subiect, fără să te transformi în călugăr ortodox sau shaolin (deși, sincer, uneori pare o opțiune decentă la câte se mai întâmplă pe lumea asta).

 

Să recunoaștem că ne gândim mai des la ce mâncăm decât la ce gândim sau cum ne simțim.

Știai că fiecare stare bună sau proastă pe care o trăim are o explicație biochimică? Normal că știai. În spatele zâmbetului nostru există un mic laborator care nu ia pauză: hormonii sunt unii dintre elementele din acest laborator complex – corpul uman.

Eu am început să fiu mult mai atent la acest „cocktail emoțional” de peste 5 ani, perioadă în care viața mea s-a schimbat destul de mult — trecând printr-un divorț, schimbări de carieră, relații, îndrăgostit, mutarea de la oraș la sat și apariția unui bebeluș nou.

Acum am mai multe activități decât am avut vreodată, mai multe responsabilități și, cumva, spațiu de a face mai multe și de a sta mai puțin în gânduri interminabile.

Paradoxal, exact asta m-a ajutat să mă înțeleg mai bine. Pe mine și… echipa mea internă de hormoni. Am listat mai jos pe cei cu PR-ul cel mai bune dintre ei (pare că știința a descoperit peste 50 de hormoni aka mesageri chimici – wow).

OXITOCINA – hormonul conexiunii

Oxitocina apare în momentele reale de apropiere. Nu în scroll, nu în mesaje, ci în contact fizic. Ce mă ajută pe mine:

1. Îmbrățișări în fiecare zi, cu iubita mea și cu copiii.
2. Prezență reală – adică atunci când sunt cu ei, chiar sunt acolo… deși mai scapă momente în care simt nevoia să termin ceva, să trimit un mail sau să răspund rapid la o notificare. Și, de fiecare dată, sunt readus destul de direct cu picioarele pe pământ de către membrii familiei.
3. Și, uneori, conexiunea vine și în forme mai… neobișnuite. Mai îmbrățișez și cel mai “feroce” câine din lume din curtea noastră, Panetone – o cățelușă fără rasă, cu care ne-am trezit în curte, adusă de o vecină. Este extrem de jucăușă și imposibil de ignorat.

Când crește oxitocina, anxietatea scade. Pe hârtie este simplu calculul.

SEROTONINA – starea de „sunt ok cu mine”

Serotonina e genul ăla de liniște care nu face gălăgie, dar te ține pe linie.

Ce fac eu:
Îmi fac o listă de acțiuni pentru ziua în curs și încerc să bifez cât mai multe din rutina zilnică: mișcare, stat în soare, lucruri simple care mă țin conectat la viață.

Încerc să fiu mai blând cu mine. Mai ales în felul în care îmi vorbesc. Dialogul interior pe care îl avem cu noi , te poate ridica sau te poate doborî.

Pentru că adevărul e că uneori suntem cei mai duri critici ai noștri.

În final, am realizat ceva simplu:
respectul – oferit sau primit – hrănește serotonina.

DOPAMINA – motivația

Dopamina nu vine din „marele succes”. Vine din pași mici făcuți constant.

Pe mine mă ajută să împart lucrurile în bucăți mai mici.
Să mă uit la finalitatea drumului, și să aleg mereu următorul pas și să îmi aduc aminte să mă bucur de progres.
Nu îmi iese mereu. Dar nu mă las.

Uneori dopamina nu vine cu artificii.
Vine cu un „ok, azi a fost bine”.

 

ENDORFINE – resetarea

Endorfinele sunt genul ăla de energie care apare când te miști și uiți de tine.

La mine vin din lucruri simple:
activități prin grădină, muncă fizică, dar și joacă.

Mă joc cu copiii, fac sport, dansez aiurea prin casă, mă prostesc fără un scop clar.

Și, culmea, fix momentele alea „fără sens” sunt cele care mă aduc cel mai mult în prezent.

 

CORTIZOL – stresul

Cortizolul nu e dușmanul. Dar trebuie ținut în echilibru.

Sunt încă în procesul în care învăț să accept că nu pot face totul într-o zi.

Și nu e ușor.

Cortizolul încerc să-l pornesc cât mai de dimineața — îl declanșez cât mai repede prin dușuri reci, mișcare și stat în soare.
Astfel încât, spre seară, nivelul de cortizol să fie minim, iar corpul să meargă natural spre odihnă.

Și îmi dau voie să iau pauze când corpul le cere. Nu pentru că „merit” de data asta, ci pentru că am nevoie.

Nu suntem doar gânduri. Nu suntem doar emoții. Suntem și corp. Iar în corp se întâmplă în fiecare zi procese chimice care ne influențează mai mult decât credem.

Partea bună?
Putem interveni.

Nu controlăm tot, dar putem crea contextul.

Și poate, în loc de:
„Trebuie să fiu mai pozitiv”

o întrebare mai bună ar fi:

 Ce pot face azi ca să-mi susțin o stare bună?

Răspunsul… îl știe fiecare pentru el.

 

PS sincer (fără halat alb):

Nu sunt terapeut.
Nu sunt vreun guru.

Sunt doar un om care încearcă să-și țină în echilibru partea mentală, emoțională și fizică
și să aibă puțin mai multă grijă de chimia din corp pentru a putea fi util pentru familia mea și pentru societate.

Și, de multe ori… chiar îmi iese.

 

Acest articol a fost scris de Ovidiu Dinișor, cofondator MENtalks, pasionat de grădinărit, compost și sustenabilitate.

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, te invităm să explorezi și celelalte rubrici din MENtalks – de la Health, la Interviuri, Podcast sau Lifestyle – unde vei găsi perspective reale, idei utile și povești care merită descoperite. 🌱